Despre noi
Ion Ghica, personalitate remarcabila a culturii si politicii romanesti
Ion Ghica s-a nascut la data de 12 august 1816 in Bucuresti si s-a stins din viata la 22 aprilie 1879 in Ghergani, judetul Dambovita. El a fost scriitor, economist, diplomat si om politic; presedinte al Consiliilor de Ministri de la Iasi (8 martie – 27 aprilie 1859) si Bucuresti (11 octombrie 1859 – 28 mai 1860); presedinte al Consiliului de Ministri al Romaniei (11 februarie – 10 mai 1866; 13 iulie 1866 – 21 februarie 1867; 18 decembrie 1870 – 11 martie 1871); presedinte al Academiei Romane (1876-1895, cu mici intermitente). Fiul logofatului Dimitrie Ghica, dupa sustinerea bacalaureatului in litere, la Sorbona (1836), urmeaza Scoala de arte si manufacturi (1836-1837), apoi Scoala de Mine din Paris (1838-1840). Audiaza cursuri de economie politica la College de France si Conservatorul de Arte si Meserii. Face parte, ca multi alti tineri romani valorosi, din Societatea pentru invatatura poporului roman (august 1839) ca membru fondator si este presedinte al Societatii studentilor romani din Paris (decembrie 1845), care se pronunta pentru unitatea nationala si politica a Principatelor Romane. Revenit in tara, calatoreste la Iasi cu propunerea ca Mihail Sturdza sa preia si tronul Tarii Romanesti. Aici devine profesor la Academia Mihaileana (1842-1845), unde preda cursuri de economie politica, geometrie descriptiva, geologie si mineralogie.
Colaboreaza cu articole pe teme politice, economice si sociale la reviste din tara si strainatate (intre care “Le National”, “Foaie pentru minte, inima si literatura”, “Album stiintific si literar”, “Independenta”, “Pressa,, “Teranul roman”, “Revista romana”, “Revista Dunarii”). Concomitent participa la infiintarea societatii revolutionare Fratia si la editarea, la Iasi, a saptamanalului “Propasirea”, cu rol important in pregatirea evenimentelor revolutionare de la 1848.
Participa la revolutia din Tara Romaneasca, facand parte (alaturi de Nicolae Balcescu si Alexandru G. Golescu-Negru) din Comisia Executiva aleasa de guvernul revolutionar; trimis agent diplomatic la Istanbul, pentru sustinerea autonomiei Tarii Romanesti. Ramas in Imperiul Otoman, este numit (1854) guvernator al insulei Samos, primind titlul de bei de Samos si fiind decorat de sultan. Din aceasta cauza atunci cand se intoarce in tara (1858) este primit cu ostilitate, dar reuseste sa se impuna (si cu ajutorul unor prieteni ca Vasile Alecsandri, Costache Negri si Mihail Kogalniceanu), facand o cariera politica stralucita: presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Interne in guvernul de la Iasi (in acelasi timp, 8 martie – 27 aprilie 1859), presedinte al Consiliului de Ministri de la Bucuresti (11 octombrie 1859 – 28 mai 1860), deputat (1860-1864) in Adunarea Electiva si vicepresedinte al acesteia, director la Ministerul Lucrarilor Publice (1861), membru in Consiliul superior al Instructiunii Publice (1862) si al Comisiei pentru infiintarea de banci (1863).
Adept al aducerii unui print strain pe tronul Romaniei, participa la inlaturarea lui A.I. Cuza (10-11 februarie 1866) si conduce guvernul provizoriu care urmeaza acestui eveniment (11 februarie – 10 mai 1866), detinand in acelasi timp si portofoliul Afacerilor Straine. Se alfla din nou in fruntea guvernului (15 iulie 1866 – 21 februarie 1867; 18 decembrie 1870 – 11 martie 1871), in acelasi timp fiind ministru de Interne intr-o perioada de instabilitate politica, de regim monarhic neconsolidat, de aprige dispute intre liberalii radicali si cei conservatori. Se numara printre cei care au dorit inlaturarea noului domn, Carol, atunci cand a devenit evident ca acesta nu va fi usor de influentat. Se numara printre liberalii moderati, fiind membru fondator al PNL (1875). Pentru o lunga perioada (august 1881 – octombrie 1890) este ministru plenipotentiar la Londra. Revenit in tara, renunta la viata politica, retragandu-se la mosia sa de la Ghergani, judetul Dambovita. Om al literelor si al artelor, a sprijinit dezvoltarea acestora, fiind director al Teatrului National si concomitent director al teatrelor (1877-1881); a sprijinit fondarea Societatii Literare (1867); a fost membru titular (1874) al Societatii Academice Romane, presedinte al inaltului for (1876-1879 si 1879-1895, cu intermitente), personalitate polivalenta, complexa, reprezentant de frunte al elitei intelectuale romanesti a vremii. S-a afirmat si in domeniul filozofiei, considerand stiinta si rationamentul drept factori importanti in dezvoltarea societatii. Totodata dezvolta notiuni fundamentale de economie politica cu aplicatie la situatia Romaniei. Omul de stiinta, intelectualul a fost mult deasupra omului politic; orgolios, obstructionist, arogant, nu a reusit sa lase o mostenire politica deosebita. Autor al lucrarilor: “Reorganizarea Romaniei” (1861), “O cugetare politica” (1877), “Amintiri din pribegie dupa 1848. Noi scrisori catre Vasile Alecsandri” (1889), “Scrieri economice”, I-III (1937) si “Opere”, l-II (1956).
Scut istoric al Liceului Teoretic “Ion Ghica” din Racari In 1958 se incheie constructia cladirii care primeste doua clase a VIII-a cu 79 de elevi.
Scoala Medie Mixta (1958-1968)
Liceul Real Umanist (1968-1978)
Liceul Agroindustrial (1978-1989)
Liceul Teoretic “Ion Ghica” (1990 – prezent)
Astazi Liceul Teoretic “Ion Ghica” din orasul Racari este sediul unei personalitati juridice ce cuprinde 11 unitati scolare: 6 gradinite, 4 scoli, 1 liceu in care primesc lumina invataturii aproximativ 1200 de copii si elevi. Aceasta pagina este in constructie si necesita completari. Daca aveti informatii, fotografii, sugestii privind istoricul Liceului Teoretic “Ion Ghica” din Racari si doriti sa le oferiti paginii web administrate de aceasta unitate de invatamant, va rugam sa le trimiteti pe adresa: